Stupid .ro

Intotdeuna, cand ascult o predica, ma frapeaza formulari de genul: “slugile tale”, “sclavii tai”, “nevrednici de mila ta”, “dupa mare voia ta”.

Oare, cand ne-a creat dupa chipul si asemanarea lui, El chiar si-a dorit sa se vada pe sine in genunchi ? Chiar si-a dorit sa se vada injosit ? Imbecilizat si ignorant ? De ce nu ne-a facut gaste ? Era mai simplu pentru toata lumea.

Nu s-a plictisit de atatea gemete, de atata lipsa de vointa, de abandon ? Ce chin suporta bietul Dumnezeu sa i se strige miliarde de “Amin” ? Milioane de râme care repeta pana la aberatie niste cuvinte fara noima, strigate-n sus ? De ce-l taram in mizeria noastra ? De ce-i atribuim toate acele calitati josnice ? Gelozie ? Furie ? Teama ? Suspiciune ?

De ce l-am creat dupa chipul nostru ? Cand se va satura sa ne slujeasca ? Sau vom inceta noi sa-l umilim ?

Religion convinced the world that there’s an invisible man in the sky who watches everything you do. And there’s 10 things he doesn’t want you to do or else you’ll go to a burning place with a lake of fire until the end of eternity. But he loves you! …And he needs money! He’s all powerful, but he can’t handle money! – George Carlin

Avem voie sa evoluam, sa ne intrebam, sa incercam sa-I cunoastem creatia. Avem voie sa ne indoim. Daca dorea sa-si asigure recunostinta noastra neconditionata, scria ceva pe undeva, vizibil tuturor. Sau zbiera la noi din cand in cand.

L-am creat intempestiv, gelos, nedrept si crud, toate defectele care deriva din frica de abandon. Insa, lui Dumnezeu nu-i e frica de noi, cum unei paduri nu-i e frica de copaci. Si nu are nevoie de dovezi de iubire, cum nici ninsoarea nu smulge ovatii de la fiecare fulg.

Ma tem ca L-am plasmuit gresit.

Am citit mai devreme un post minunat, in gasiti aici: Patul lui Procust în casa Domnului.

Intr-adevar, exista o logica in a avea doar preoti casatoriti: unul necasatorit ar putea cadea in pacat, ar abuza de calitatea lui de lider spiritual si le-ar imperechea pe bietele enoriase. Eu, in lipsa fricii de nevasta, asa as face, dintr-un spirit crestinesc de iubire fata de aproapele cu sanii mari.

Calea catolica e dificila, castitatea impusa contra firii nu poate duce la ceva bun: prea multe ganduri necurate ii vor trece preotului prin cap, prea multa pizma si prea multe regrete. Dar nici sa-i insori cu forta nu e kasher. Traiul zilnic cu o nevasta inoportuna ii va ineaca mintea in sila de consoarta, il face sa uite de minunile divine pe care trebuie sa le desluseasca celor prosti.

Nu conteaza de-i insurat sau ba: un preot trebuie sa fie fericit si impacat, doar asa isi gaseste nobletea si omenia atat de necesara unui model. Inima i se poate deschide doar in lipsa suferintelor imediate, iar daca cele lumesti nu-l obsedeaza, mintea ii va fi libera sa cugete la cele ale cerului. Cand gandul la propia-i persoana e precedat de dragoste de aproape, el poate sa inspire poporul sa se bucure de ceea ce i s-a dat, sa gaseasca multumire in putinul de zi cu zi, nu sa astepte ca imbecilul viata de apoi, crispat ca nu-stiu-ce-gand necuvincios i-a distrus punctele necesare nemuririi.

Este această lege vetustă şi anacronică?

Da ! Capii preafericitei institurii impun legi grele pentru ca iubesc ideea de jertfa in numele Domnului. Ei cred ca nu-l poti sluji pe Dumnezeu daca ti-e simplu, daca ti-e firesc. Nu, trebuie sa te chinui, sa lupti impotriva naturii tale, sa-ti incalci dorintele, sa suferi !

Luati aminte, nu orice sfant a murit in chinuri si nu orice martir a fost un sfant.