Stupid .ro

Sunt ipohondru. Daca ma doare stomacul, nu dau vina pe cei trei litri de Cola pe care i-am baut mai devreme, ci dau vina pe vre-o tumoare abjecta. Daca ma doare capul, e clar, ma paste un anevrism, urmate de vre-un atac cerebral. Ce sa mai zic de amigdala care, sunt sigur, a putrezit deja.

Ce ma bucura este ca am gasit intr-un idol personal, Cioran, aceleasi temeri pe care le am si eu. intr-o carte intreaga, d-na Marta Petreu trateaza modul in care marele filozof a conversat cu boala, cu durerea si cu teama. Maine am sa rasfoiesc “Despre bolile filosofilor. Cioran” si am sa va zic daca merita sau nu.

“Fa ce zice popa, nu ce face popa”.

In postul ce urmeaza am sa-mi dau cu firma-n cap si am sa vorbesc despre un gen deloc restrans, carti autoperfectionare. In tineretea mea am citit cateva zeci, filtrate de impresia pe care mi-o lasa poza de pe coperta. Asa ca am avut norocul sa citesc maculatura buna si rea, cu solutii pentru babe nefericite, pentru adulti cu cosuri si pentru manageri de top.

Definitiv, cartile despre autoperfectionare nu sunt documentatie de specialitate. Insa, trebuie sa le-o recunosc, au un atu: expun intr-un mod simplu idei banale care, insa, nu ar fi trecut prin capul cititorului. Cartile de autoperfectionare mai au un merit: stiu sa motiveze cititorul. E adevarat, pe termen lung nu fac mare branza, insa, cateva zile, persoana este influentata pozitiv.

Citeste tot post-ul

A aparut “Confesiunile unui cafegiu” in format de carte audio, in lectura lui Victor Rebengiuc (un mare actor care a trait si vremurile acelea).

Cartea s-a vandut ca portocalele de pe vremea lui Ceausescu. Ida Citila, pe care l-am mai folosit odata drept sursa de inspiratie, ne explica:
“În paginile cărţii e multă bârfă. Caterincă şi cancan. Zaiafet şi şaradă. Atmosfera din spatele teghelei comuniste e stropită cu whiskyşor şi aromată cu o cafea specială. În cartea lui Gheorghe Florescu e o lume specială. Autorul a reuşit ca dintr-un univers de carton să dezlege cu bine pregătita sa cafea Avedis iţele unei lumi ascunse, de pile, cunoştinţe şi relaţii, peste care trona falnic SECURITATEA.”

Citeste tot post-ul

Desi, intr-un post trecut am incercat sa-l cert pe dl. Plesu, nu pot sa trec peste faptul ca este un mare filozof. I-am citit “Despre ingeri” si, in afara unui usor zel religios, mi-a placut. I-am citit cartea Mimina Moralia si mi-a placut. Acum a produs-o si in format de carte audio, ceea ce este excelent. DDaca sunteti darnici si v-ati luat recent salariul, va recomand calduros audiobook-ul Minima Moralia. E mare, are 4 CD-uri !

Atentie insa, e doar pentru cei care “cunosc sensul cuvantului fortuit”.
De ce ? Iata un fragment:

Civilizaţiile sînt, uneori, în glorioasa lor suficienţă, modalităţi de a nu pricepe plînsul. Roma, de pildă, pare un bloc impasibil între lacrimile greceşti ale lui Oedip şi ale Antigonei şi cultul înlăcrimat rezervat patimilor de Evul Mediu. Roma este un impozant episod mineral al umanităţii: piatră şi legi. Avea nevoie, în finalul ei, de intervenţia lichefiantă şi lichidatoare a unui Robinson. O spune, între alţii, Shakespeare, în Titus Andronicus, o piesă citită de obicei în pripă, ca un eşec scuzabil. Sînt prea mulţi morţi — se spune — în piesa aceasta; e prea mult sînge. Dar sîngele ţîşneşte firesc — ca o exasperare — pe fondul unei umanităţi la fel de împietrite ca puzderia de statui care o populează. Shakespeare invocă mereu, cu o discretă eficienţă, spectrul învîrtoşării.

si mai sunt atat de multe…

Citat din “Cea mai frumoasa istorie a lui Dumnezeu“, de Jean Bottero-asiriologul, Marc-Alain Quaknin-rabinul si Joseph Moingt- iezuitul

“Religia are intotdeauna tendinta sa se puna in locul lui Dumnezeu, sa-i oblige pe oameni sa treaca prin ea pentru a-l gasi pe Dumnezeu. Pentru multi, Dumnezeu se afla in cult sau in ceremoniile religioase, nicaieri in alta parte. Religia inseamna deci obligatiile si traditiile religioase cu ajutorul carora iti inchipui ca ai acces la Dumnezeu sau ca il multumesti pe Dumnezeu. Aceasta este conceptia de care Isus s-a despartit.

Sa fim bine intelesi ! Nu spun ca nu este nevoie de toate aceste lucruri. Dimpotriva, este intotdeauna nevoie, dar esentialul nu sta in ele, spre deosebire de ceea ce cred multi, mai ales integristii, fundamentalistii, traditionalistii de orice fel!”

Descrierea carti, oferita de editura:

Într-o zi, acum circa 3300 de ani, în Orient, lânga peninsula Sinai, a aparut ideea unui Dumnezeu unic. „Inventatorul” acestui dumnezeu se numea Moise. De ce Dumnezeul unic i „s-a aratat” lui Moise? De ce tocmai acolo? Cine este acest Dumnezeu în comparatie cu numerosii dumnezei care îl înconjoara? Cum se manifesta? De ce „se aliaza” cu un popor? Care e sensul Decalogului pe care El l-a dat poporului „sau”, Israel?

Cum îl vad evreii pe acest Dumnezeu si ce spun despre El? Ce înseamna pentru ei? De ce nu-i rostesc numele? Ce legaturi exista între Biblie si Talmud? Cine era Isus pentru primii crestini? Cum este înfatisat în Evanghelii? De ce l-au numit Cristos sau Fiul lui Dumnezeu? De ce crestinii vorbesc despre un Dumnezeu „Trinitar”? Cum au ajuns la aceasta idee? Nu cumva se întorc la o forma de politeism?

Fara sa apeleze la un jargon inaccesibil, fiecare cu stiinta si convingerea sa, trei specialisti, un istoric, specialist in religiile Mesopotamiei, un rabin si un preot iezuit, raspund unor întrebari pe care ni le punem cu totii.