Archive for July, 2009

Cand auzi la televizor “omul de afaceri” sau “patronul firmei” sau “administratorul firmei”, vezi un om caruia poporul i-a pus stampila de hot. Daca a dat o spaga, poporul l-a condamnat. Fiecare din noi dam spaga, insa, e caz penal doar daca spaga aia aduce foloase. Singura spaga tolerata e spaga inutila, spaga nedreapta, spaga care te lasa fara bani si nu primesti nimic in schimb: spaga cu care cumperi bunavointa de a-si face treaba pentru care sunt angajati cei care o primesc.

Cine sunt eu ? “Administratorul firmei F care locuia ilegal intr-un apartament de pe strata S alaturi de concubina sa X”. Inca n-am dat vre-o spaga cu folos.

Nu-mi place Bucurestiul, nu-mi plac bucurestenii. Nu e vorba de un sentiment de ura, doar de lipsa unei atractii fata de oamenii nascuti aici. Bucurestenii au invatat sa se “descurce”, nu le pasa decat de interesul propriu. M-am integrat in Bucuresti, incet incet am invatat sa ma “descurc”, sa imi urmez propriul interes. Nu stiu daca e bine sau rau.

Am venit aici, acum 13 ani, cu idea ca oamenii din celelalte orase ale tarii sunt mult mai cinstiti, mult mai buni. De-a lungul timpului, am avut contact cu oamenii din provincie, cu oameni din orasul natal si cu oameni din orase raspandite geografic. Ceea ce am observat m-a cutremurat: acestia sunt mult mai “descurcareti” decat “descurcaretii” din Bucuresti. Orice fac, fac cu speranta unui castig neprevazut. Cateva puncte:

1. In anunturile de vanzare nu specifica aproape niciodata pretul. Motivul ? Poate ca reusesc sa pacaleasca pe cineva sa le dea mai mult decat ar cere ei.  Adica, cumparatorul trebuie sa sune, pe banii lui, pe toti cei care au dat anunturi si sa afle cat vor. Daca omul are o limita de bani, nu poate sa filtreze din ochi ofertele care i se potrivesc, evitand sa-si piarda timpul si sa-l iroseasca si pe cel al ofertantilor.

2. Desi orasele sunt mai relaxate decat Bucurestiul din punct de vedere al traficului, regulile de toleranta rutiera nu se aplica. Daca n-ai prioritate, nu prea reusesti sa intri in intersectie (sau sa iesi din parcare) pentru ca nimeni nu te lasa. Se inghesiue ca nesimtitii, desi vad ca in fata lor e blocaj si ca nu avanseaza mai mult de 3 metri, doar ca sa nu poti intra. Daca, disperat, te bagi cu tupeu, in secunda doi te umplii de claxoane si injuraturi de genul: “bucurestean nesimtit”, “tupeist de bucuresti” etc. La o discutie cu prietenii din zonele respective, aflu cu surprindere ca cei din provincie sunt claxonati si injurati in Bucuresti “in baza la motivul” ca au numar de provincie. Eu sunt sigur ca n-am claxonat pe nimeni doar pentru ca e din provincie. Sunt de asemenea sigur ca, desi am circulat prin Bucuresti vre-o 5-6 ani cu numere de Alba, nimeni nu m-a claxonat decat cand atunci am facut tampenii.

3. Institutiile statului: spre deosebire de Bucuresti, unde de bine de rau le e frica si-si mai limiteaza tupeul, in provincie, un rahat de casier face legea. Un rahat de politist iti “uita” dosarul, doar pentru ca n-ai facut scoala de soferi acolo si ai facut-o in Bucuresti. Un imbecil tot de la politie te trimite sa iei stampila ca scoala aia din Bucuresti e autorizata RAR, desi Ministerul sustine ca stampila aia nu se mai cere din anul 1996.

4. Spaga si combinatiile: nu rezolvi nimic fara combinatii, fara sa cunosti pe cineva, vre-un director la vre-o firma, vre-un politist, vre-un patron de bar sau vre-un jmeker de cartier. Nici macar spaga nu e universala, si aia se ia dupa prioritati. Nu te poti angaja in vre-un post decent fara vre-o “recomandare”. Ma intreb cate interviuri de angajare se tin. La recomandari, nici macar nu te intreaba ce stii sa faci si nici nu spun ce trebuie sa faci; stii doar ca “exista un post”.

5. Am discutat cu cativa experti seo. Majoritatea dintre cei din Bucuresti au acceptat, pana la urma, sa-si asume ceva raspundere asupra actiunilor lor viitoare. In schimb, nici unul dintre cei care erau din provincie nu a acceptat nici un fel de raspundere. Pana si intrebarile de genul “la ce ar trebui sa ma astept” n-au primit raspuns. Repetau ca niste papagali ce-mi ofera, la ce pret, evitau sa-mi spuna de ce as avea nevoie si daca ceea ce-mi ofera e suficient. In modul cel mai serios, nu am reusit sa aflu daca inscrierea in directoare plus consultanta plus nu-mai-stiu-ce e suficient sa creasca traficul. Am plecat cu un sentiment puternic de tzeapa, de jmekerie, cu senzatia ca am discutat cu un tigan la colt de strada, nu cu un expert intr-un domeniu oarecare.

Concluzia ?

Punctele de mai sus nu caracterizeaza provincia, ci Romania. Incercam sa-i copiem pe turci, sa facem afaceri, combinatii. D-aia toata lumea si-a facut agentie imobiliara: aducea castiguri bune, fara scoala, fara raspundere, fara efort. Luai un ziar, cautai, puneai fata in fata cumparatorul si vanzatorul, si-ti luai banutul. Nu aveai vre-un interes sa-i reprezinti pe vre-unul dintre clienti, aveai interesul sa faci tranzactia, chiar daca stiai ca e incorecta pentru unul dintre ei.

Cati tineri romani s-au apucat sa produca ceva ? Carti, circuite electrice, pixuri sau cutii de carton ? Oare cum de nu vedem ca majoritatea celor care au pornit pe acel drum, cu seriozitate, s-au imbogatit. Au reusit sa adune suficient pamant incat sa faca agricultura eficienta, sau au construit fabrici destul de mari incat sa se sustina singure si sa-i aduca un venit serios fara sa fie nevoie sa munceasca de dimineata pana seara.

Bucurestiul nu e cu nimic mai bun decat restul oraselor. A avut noroc cu multimea de oameni din toate colturile tarii, cu frica fiecaruia ca, aproape sigur, poti da de un jmeker mai mare.