Incep printr-un citat luat de aici.

De ce este oare atât de greu oamenilor să creadă că seria Harry Potter. ar putea să-i introducă usor într-o practică ocultă contemporană? Nu e deloc surprinzător faptul că si Rowling si fanii neagă orice intentie de a initia oamenii, în special copii, în vrăjitorie. Oricum, e de notat reactia ei fată de coperta editiei “H.P. si piatra vrăjitorului” publicată la Editura Scholastic. In timpul unui interviu din aprilie 1999 despre ilustratiile diverselor editii ale cărtilor sale, Rowling a comentat entuziasmată: “Coperta editiei Scholastic ilustrează cel mai bine modul în care mi-am imaginat cum ar trebui să apară cartea. Seamănă cu o carte de vrăji datorită culorilor si a stilului ilustrational”.

Toată activitatea vrajitorească a lui Harry din cărtile lui Rowling are un corespondent în viata reală. Să începem prin a ne uita la programul scolii Hogwarts. Este un program de 7 ani care seamănă foarte bine cu învătătura oferită de Ordo Anno Mundi (OAM), o grupare ocultă din Londra care venerează serpii. Ca si scoala Hogwarts, cei de la OAM oferă un program de instruire de 7 ani. Programa de la OAM include si un curs despre “vechile rune”

Nu e adevarat, mi-a zis mie o reptila de la Antipa.

Rowling mai descrie si practica ghicirii în globul de cristal cu aceeasi acuratete si foarte putină imaginatie. Profesorul de divinatie de la Hogwarts le spune copiilor: “Ghicitul în globul de cristal este o artă extrem de rafinată. Vom începe cu relaxarea mintii si a ochilor ca să ne limpezim ochiul interior si supraconstiinta” (Rowling, “Harry Potter, prizonier în Azkaban” – pg.297). Aceasta este o descriere exactă a practicii ghicitorilor. Ea este folosită pentru a intra în transă si pentru a lua astfel legătura cu lumea spirituală într-o încercare de aflare a viitorului. Cea mai înfiorătoare practică ocultă descrisă se află în volumul IV, când Harry este răpit printr-o vrajă si dus într-un cimitir unde este descris un ritual satanic în cele mai groaznice amănunte.

Am dezbatut chestiunea cu Aristotel si am stabilit ca nu se poate comunica cu lumea de dincolo.

Sfatul meu e sa lasati copii sa citeasca Harry Potter, e o carte excelenta care le va stimula imaginatia. Ii va introduce intr-un univers in care totul e posibil si-i va incuraja sa viseze. Asa trebuie traita copilaria; pot sa fie seriosi dupa ce trec de 80 de ani, ca mai devreme nu merita.

Dar, nu uitati povata unui banc care mi-a placut: daca ii veti auzi vorbind sanscrita veche, ucideti-i cat mai puteti, mai tarziu va fi mult mai greu.