O prietena de-a mea a luat-o razna: s-a pocait.

Sa nu va imaginati o fata trista, fara de nici-unele, din contra, a avut si are cam avut tot ce si-a dorit: casa, masina, prieteni, distractie. Si n-arata rau deloc. Personalitatea ei e de asa natura incat se indragosteste pana la extrem, fie de un barbat, fie de o idee. Trairile interioare intense, majoritatea haotice, o fac sa-i vada pe toti ceilalti banali, reci. In ochii ei, luciditatea e o apatie paguboasa. Are nevoie fie de agonie, fie de extaz, moderatia e exclusa.

Cum firescul era de neconceput, a inceput sa aiba angoase, sa se simta mizerabil, fara de prieteni, fara de familie. Evident ca prietenii si familia se stresau, ii declarau suport si prietenie vesnica, insa degeaba: trebuia sa demonstreze ca e singura si nefericita. Simtea ca e mai bine sa fie vorbita de rau decat sa fie uitata. Si isi dorea “trairi” !
Intr-o temporara lipsa de idoli masculini, pe fondul unei nevoi de publicitate, tanara mea prietena si-a gasit exaltarea intr-o secta crestina, probabil ca cea mai fanatica dintre toate: penticostalii.
Si a revenit pe buzele tuturor.

Parintii ei sunt foarte credinciosi, de rit ortodox, si aproape 30 de ani i-au facut toate poftele. Extrovertita din povestea noastra a ales un moment perfect pentru a-si face botezul: duminica Pastelui. Cand altcandva putea sa-si proclame dezicerea de vechea lege, daca nu in cea mai mare sarbatoare a crestinatatii ? Oare, daca o facea in orice alta duminica, mai erau parintii atat de tristi, impresionati, maniosi ? Nu putea sa riste ca gestul sa treaca neobservat.

Vorbesc despre o fata culta, inteligenta, cu foarte mult curaj si cu o intensiva experienta de viata. Cand am auzit ce vrea sa faca, am incercat sa discut cu ea, sa inteleg. Intamplarea face ca intalnirea sa se produca in Vinerea Patimilor, cu doua zile inainte de botez.

Am fost socat ! Ochii inteligenti s-au transformat in niste ochi de imbecil, sprancenele erau ridicate de deasupra nasului, in semn de pietate, privirea usor spre cer, vorba lina, candida, de parca si corzile vocale erau ocupate cu ruga si nu vroiau sa mai munceasca. Fiecare propozitie, chiar si cele scurte, iesea cu tot aerul din plamani, iar cand inspira, ochii i se ridicau in sus, in semn de multumire. Noi, profanii, stim ca inspiratia exceisva provoaca o hiper-oxigenare a creierului, pe care ea o asimileaza cu duhul sfant pogorat in capsorul ei.

M-am trezit, in fata, cu o oaie din turma Domnului.
Iisus a zis sa fim pastor de oameni, nu sa ne transformam in oi ca sa fim pastoriti.

Voi descrie discutia care a urmat intr-un post ulterior (Dialectica pocaintei)…. Apoi concluzia, verdictul si condamnarea….