Intotdeuna, cand ascult o predica, ma frapeaza formulari de genul: “slugile tale”, “sclavii tai”, “nevrednici de mila ta”, “dupa mare voia ta”.

Oare, cand ne-a creat dupa chipul si asemanarea lui, El chiar si-a dorit sa se vada pe sine in genunchi ? Chiar si-a dorit sa se vada injosit ? Imbecilizat si ignorant ? De ce nu ne-a facut gaste ? Era mai simplu pentru toata lumea.

Nu s-a plictisit de atatea gemete, de atata lipsa de vointa, de abandon ? Ce chin suporta bietul Dumnezeu sa i se strige miliarde de “Amin” ? Milioane de râme care repeta pana la aberatie niste cuvinte fara noima, strigate-n sus ? De ce-l taram in mizeria noastra ? De ce-i atribuim toate acele calitati josnice ? Gelozie ? Furie ? Teama ? Suspiciune ?

De ce l-am creat dupa chipul nostru ? Cand se va satura sa ne slujeasca ? Sau vom inceta noi sa-l umilim ?

Religion convinced the world that there’s an invisible man in the sky who watches everything you do. And there’s 10 things he doesn’t want you to do or else you’ll go to a burning place with a lake of fire until the end of eternity. But he loves you! …And he needs money! He’s all powerful, but he can’t handle money! – George Carlin

Avem voie sa evoluam, sa ne intrebam, sa incercam sa-I cunoastem creatia. Avem voie sa ne indoim. Daca dorea sa-si asigure recunostinta noastra neconditionata, scria ceva pe undeva, vizibil tuturor. Sau zbiera la noi din cand in cand.

L-am creat intempestiv, gelos, nedrept si crud, toate defectele care deriva din frica de abandon. Insa, lui Dumnezeu nu-i e frica de noi, cum unei paduri nu-i e frica de copaci. Si nu are nevoie de dovezi de iubire, cum nici ninsoarea nu smulge ovatii de la fiecare fulg.

Ma tem ca L-am plasmuit gresit.