Un foarte bun prieten a avut parte de un deces in familie. N-a fost nimic neasteptat, n-a ramas nimeni surprins, unele diagnostice medicale au darul de a trage concluzia cu mult inaintea evenimentelor.

Traim constant dramele de zi cu zi: ba ca nu ma iubeste, ba ca ma insala, ba ca n-am bani, ba ca am prea multi. Inecati in frivolitate, avem prea putina experienta in alinarea tristetilor veritabile.

Cand am aflat vestea, am fost complet incapabil sa-i spun ceva util, sa-i ofer vre-un sfat, vre-o incurajare. Daca l-ar fi parasit iubita i-as fi spus: “Las’ ca n-o fi ultima femeie de pe lume, si oricum era o vaca”. Daca ar fi ramas fara bani: “Las’ ca se rezolva, te ajut si eu un timp”. Daca si-ar fi rupt un picior, l-as inveseli: “Eh, stai in pat, te dai pe net, joci un joc”. Dar in acest caz ? E atat de final si de sententios: nici macar sa uite nu cred ca-si doreste.

Azi am fost la inmormantare. Ca peste tot, clerul si babele locului impun un set de reguli care trebuie respectate intocmai, fara vre-o abatere, de parca intreaga nemurire depinde de pozitia colivei in raport cu sicriul. Nebuni pe strada, bani aruncati in aer la comanda, plase cãrate in fatã si in spate, tot ritualul semãnand cu un circ in total disconsens cu familia indoliatã.

“Intotdeauna plangem pentru noi si radem de altii”
 Cand moare un om, ne amintim ca nici noi nu suntem infiniti, ca avem parinti, rude sau prieteni dragi, de care ne vom desparti candva. Pe unii ii vom conduce pe ultimul drum, le vom arunca un pumn de pamant, ii vom mai pomeni din cand in cand, pana cand se va asterne uitarea. Cat despre ceilalti, ne vor ingropa ei pe noi. In preajma mortii gandim profund, tragem concluzii, ne analizam viata, ne cream cate un monolog indreptat spre Dumnezeu.

Am realizat cat de mult inseamna parintii, chiar si in viata de adult. Ii luam de buni si nu multumim niciodata pentru ei. Ei sunt echilibrul cu care ne-am obisnuit, casa parinteasca e locul in care ne putem intoarce oricand si neconditionat, pentru un sfat sau doar pentru o vorba buna.
Stii ca nu esti singur sub soare, ca cineva se gandeste la tine, ca, la greu, o rugaciune de mama se asterne protector asupra ta.
Apoi, din senin, un medic ii scrie, indescifrabil, condamnarea pe o reteta. Universul tau de zguduie, dar mai speri. Apoi, alaturi de ea, ingropi si lumea asa cum o stiai dintotdeauna.

Sa-i fie tarana usoara !