Citeam intr-un newsletter trafic.ro ca “trafic.ro ruleaza pe un cluster Oracle RAC care utilizeaza storage-uri dedicate prin ASM. Configuratia implica mai multe niveluri de redundanta RAID pentru backup si high availability”. Ma intreb: ce fac ei cu atata amar de putere de calcul ?

Noi (www.wta.ro):
- rulam pe un set de trei servere: doua dual core si un pentium 4 simplu
- baza de date: mysql, free version
- generam mult mai multe rapoarte decat ei, rapoarte pe date reale, nu “combinatii”
- retinem mult mai multe date decat ei, vezi istoric, evolutii
- returnam o multime de date live
- avem procesorul ocupat 0.5-1.5%. (!!!!)

Unde sunt programatorii din vremea mea…. Daca primeam tema asta la Olimpiada, venea Lupsa, Vasilescu, Palanciuc sau oricare dintre cele cateva zeci de mici genii si zamisleau niste algoritmi de te cruceai, si asta in 3 ore cat tinea concursul. Daca putem vorbi de romantism in IT, perioada lui de glorie a fost in anii 90.

Managerii IT din Romania nu apreciaza cu adevarat un programator bun, si pe buna dreptate. In afara de cateva exceptii care sunt de laudat, toti programatorii care sunt cat de cat buni si-au pierdut pasiunea, au devenit mici afaceristi. Cu ceva timp in urma, am avut nevoie de programatori si am tinut ceva interviuri. Am constat ca, in ziua de azi, copiii invata ceva html, php si css, poate si niste javascript, si se cred programatori de 1000 eur/luna. Ii privesc si, pe langa sila de ridicolul in care se scalda, ma navaleste un sentiment de tristete.

Am fost norocos ca m-am nascut cand m-am nascut, ca am facut parte dintr-o echipa de entuziasti, de programatori imbecili care munceau non-stop pentru $200 pe luna, pe care nu-i primeau de cele mai multe ori. Mi-e dor de vechii prieteni, de competitii, de stresul sanatos in care traiam. Mi-e dor sa rad sanatos, infantil, sa n-am grija ratelor, leasing-urilor, locurilor de parcare, a impozitelor sau a controalelor. Mi-e dor de cei care au inteles ca frumusetea programarii nu sta numarul de efecte JS de pe ecran.

N-am mai acumulat multe cunostinte IT in ultimul timp, m-am blazat, m-a scarbit mediul in care traiesc, am devenit neprietenos si rautacios. Dar a fost o faza, un fel de PMS in timpul crizei varstei mijlocii. Inca n-am murit, imi simt dintii ascutiti, simt testosteronul in vene, sunt gata sa reiau lupta. Impreuna cu mica mea echipa, o sa rupem iar gura targului: travaliul www.cart.ro (V.2) a inceput.