Intr-un interviu, o doamna, autoare de poezii si proza (nu i-am retinut numele), a spus: “In Romania exista mai multi oameni care scriu decat care citesc”. Recunosc ca-mi place fraza si ii gasesc justificarea printre zecile de bloguri pe care le navighez. Multi dintre noi, bloggerii, scriem ca sa ne aflam in treaba. Sau poate nu…

Personal, eu scriu in speranta ca imi voi castiga, cu timpul, un vocabular activ care-mi va permite sa fiu elocvent. Totodata, cand scriu despre lucruri pe care le cunosc mai putin, descopar golurile si le documentez. Scrisul face separarea intre un gand volatil si o idee corerenta, intareste cugetarile impotriva demontarii lor. Cu timpul, voi reusi sa imi transform intuitia in idei insurmontabile mult mai usor, dar, pentru moment, am nevoie sa-mi rumeg vorbele, sa le recitesc si sa le repar.

“Foarte mulţi (dintre n.a.) scriitorii pe internet par animaţi de o nevoie aproape candidă de a fi inteligenţi. Mai inteligenţi decât ceilalţi internauţi, mai inteligenţi decât guvernanţii şi decât opoziţia, mai inteligenţi decât autorul articolului la care se referă.  Toţi visează să se califice într-o competiţie de umbre, ca „băieţi deştepţi”. Foarte deştepţi. Cei mai deştepţi, mai spirituali, mai şmecheri. Sigur că toată lumea care se manifestă public are, în adânc, orgoliul de a impresiona prin anvergură intelectuală şi haz subţire. Dar cei care o fac la lumina zilei, „în direct”, au, măcar, îndrăzneala (uneori paranoică) de a risca.“ – Andrei Plesu

In postul sau, Idã Citilã ne raspunde, mai bine decat as face-o eu:

Dacă dogmaticii canonului literar românesc ar face o analiză obiectivă a spaţiului virtual românesc, ar înţelege şi ei că actul literar nu este numai acea acţiune validată lângă vreun şemineu – fie chiar de la Păltiniş – şi tipărită pe vreun instrument produs de Gutenberg, ci şi acela care se multiplică şi pe noile instrumente de comunicare.

Dl. Plesu a uitat ca internetul este ultimul refugiu al celor disperati ? Unde sa mergi cand ziarele de ignora, cand televiziunile sunt ultra-politizate, cand justitia e nula si legile strambe ? Se razboieste cu oamenii care-si varsa naduful pe tagma politicienilor cu care ne-am procopsit ? Ne transmite un mesaj prin care sa nu-i ascultam pe cei care-si zbiara nedreptatea, sa ne ploconim unor domni cu autoritate “de sus” ? Unde e spiritul de rezistenta pe care ar fi trebuit sa-l invete de la Noica ?

Sau incerca sa puna botnita tinerilor care vor sa creeze ceva, sa experimenteze, sa-si spuna propriile pareri, fara a avea aprobarea unui colectiv de intelepti aciuiti pe langa vre-o editura sau vre-o publicatie ? In conditiile in care puterea de cumparare a cartilor scade, in conditiile in care poporul nu-si permite financiar sa testeze noii autori (unii in formare), publicarea unor opere (sau fragmente) in mod altruist nu poate si nu trebuie scoasa din sfera literarului. Nu orice blog e literatura, dar literatura se poate scrie chiar si pe hartie igienica. Probabil ca Noica a aflat asta prin puscariile comuniste, si a spus-o asa: “Un cuvânt este un arbore. Ca s-a nascut pe pamântul tau ori ca a cazut ca o samânta din lumea altora, un cuvânt este, pâna la urma, o faptura specifica.”

Cocotat in celebritatea sa, a uitat sa mai lupte dupa cum a fost invatat: “Dacă te baţi, bate-te cu zeii, nu cu valeţii”. Ii e mult mai usor sa atace niste anonimi fara putere, decat sa lupte sa indrepte lumea. Varsta si intelepciunea ar trebui sa-l faca sa le inteleaga unele scapari, sa puna exagerarile pe seama tineretii.

Nu pot sa inchei postul cu un alt citat, pentru simplul motiv ca nu mi-l amintesc, insa ii recomand domnului Plesu sa (re)citeasca “Un om sfarsit” al lui G. Papini. O sa-si gaseasca acolo, descris, refuzul de a lupta cu cei tineri, motivul coalizarii cu “autoritatea”, si, mai important, raspunsul corect la intrebarea “Poate fi blogul literatura ?”. Daca nu doriti sa pierdeti timpul s-o cititi, va dau eu raspunsul: da, blogul poate fi literatura, iar generatia tanara i-ar fi fost un adversar redutabil, poate singurul care trebuia luat in serios. Ma tem, intristat, ca dansul nu vrea sa ni se ofere noua ca partener de dialog.

Am (avut?) o adanca consideratie pentru domnia sa, il consider unul dintre cei mai intelepti autori romani in viata, insa, in fragmentul de mai sus, si-a tradat mentorul de doua ori: i-a ingropat Scoala si a dat la troc continutul pe coperta.