In toiul noptii, unul dintre cei patru cititori, mi-a amendat, sec, un articol cu urmatorul citat:

Mecanicismul e o sărăcire de fiinţă. Computerul e punctul culminant al acestei sărăciri. Această “maşinuţă” magică desparte omul de realitate, de lucruri, fără ca el s-o conştietizeze. – Constantin Noica

Am cautat indelung pe net un alt citat prin care sa se fi contrazis, chiar si indirect, dar n-am gasit.

Noica a criticat mecanicismul, munca fara implicare intelectuala, productia fara imaginatie, creatia fara suflet. Insa, la vremea respectiva, computerul nu era decat o masina care facea calcule si rezolva probleme simple, cu o dezvoltare potentiala in orice directie. Filozoful s-a temut ca omul sa nu se compromita in comoditate, sa uite sa gandesca, sa-si lase mintea sa se atrofieze.

Sunt sigur ca astazi, dupa ce fenomenul i s-ar fi deslusit, ar fi inteles ca exista o granita intre puterea de calcul si inteligenta. Ar fi inteles ca ordinatorul, prin natura muncii sale, il cruta pe om de “mecanicism”. Ba mai mult, tocmai pentru ca face calcule complexe si rapide, ii permite Homo Sapiens sa se dueleze cu necunoscute la care generatiile trecute nici nu s-ar fi gandit. I-ar fi dat cezarului ce-i al cezarului, stiind ca cele ale lui Dumnezeu sunt puse deoparte.

Imi place sa cred ca, astazi, ar fi citit blog-uri, ar fi sunat ocazional vre-un pustan din vecini sa-i repare imprimanta, ar fi admirat copii care la 5 ani stiu sa “umble pe calculator”. Ar fi ras de aparenta lui incapacitate de a intelge “aceste computere”, s-ar fi afisat ca un exponent al cartii tiparite si le-ar lasa tinerilor respectul la care nutresc. Ne-ar fi indemnat sa citim carti, sa simtim savoarea paginilor, ar fi criticat HI5, dar, in sinea lui, ar sti ca totul va fi bine.

Dupa cum mi-l imaginez eu, diferenta dintre el si, sa spunem Andrei Plesu, nu sta nici in inteligenta, nici in talent: sta in nobletea sa.

Obsedat de gandul Scolii sale, ar fi indragit ideea ca fiecare om poate interactiona cu un alt om, chiar si la mii de kilometrii, ca fiecare pui de creator poate sa-si publice gandurile fara pericolul de a fi arestat sau de a-si intina gandurile pentru a multumi pe vre-un directoras. Avand acces la mintile atator tineri, ar fi recunoscut ce-i bun din spiritele lor brute, si si-ar fi adus contributia la slefuirea celor mai promitatoare.

Evident, nu am avut norocul domnilor Plesu sau Liiceanu sa-l cunosc. I-am citit cateva carti pe care le-am si uitat intre timp, am citit despre el pe wikipedia si cam atat. Oare, s-ar fi schimbat viata mea daca as fi petrecut cateva luni cu el ? Imi place sa cred ca da.