Am citit mai devreme un post minunat, in gasiti aici: Patul lui Procust în casa Domnului.

Intr-adevar, exista o logica in a avea doar preoti casatoriti: unul necasatorit ar putea cadea in pacat, ar abuza de calitatea lui de lider spiritual si le-ar imperechea pe bietele enoriase. Eu, in lipsa fricii de nevasta, asa as face, dintr-un spirit crestinesc de iubire fata de aproapele cu sanii mari.

Calea catolica e dificila, castitatea impusa contra firii nu poate duce la ceva bun: prea multe ganduri necurate ii vor trece preotului prin cap, prea multa pizma si prea multe regrete. Dar nici sa-i insori cu forta nu e kasher. Traiul zilnic cu o nevasta inoportuna ii va ineaca mintea in sila de consoarta, il face sa uite de minunile divine pe care trebuie sa le desluseasca celor prosti.

Nu conteaza de-i insurat sau ba: un preot trebuie sa fie fericit si impacat, doar asa isi gaseste nobletea si omenia atat de necesara unui model. Inima i se poate deschide doar in lipsa suferintelor imediate, iar daca cele lumesti nu-l obsedeaza, mintea ii va fi libera sa cugete la cele ale cerului. Cand gandul la propia-i persoana e precedat de dragoste de aproape, el poate sa inspire poporul sa se bucure de ceea ce i s-a dat, sa gaseasca multumire in putinul de zi cu zi, nu sa astepte ca imbecilul viata de apoi, crispat ca nu-stiu-ce-gand necuvincios i-a distrus punctele necesare nemuririi.

Este această lege vetustă şi anacronică?

Da ! Capii preafericitei institurii impun legi grele pentru ca iubesc ideea de jertfa in numele Domnului. Ei cred ca nu-l poti sluji pe Dumnezeu daca ti-e simplu, daca ti-e firesc. Nu, trebuie sa te chinui, sa lupti impotriva naturii tale, sa-ti incalci dorintele, sa suferi !

Luati aminte, nu orice sfant a murit in chinuri si nu orice martir a fost un sfant.